Elevii și calitatea aerului din școli
În fiecare an, copiii petrec aproape 800 de ore la școală sau la grădiniță. Interacționează frecvent cu colegii, profesorii, cu informațiile noi învățate și cu mediul în care se află - săli de clasă și sport, holuri și laboratoare.
Multe lucruri pot impacta elevii, de la alimentele pe care le mănâncă, până la prietenii pe care îi fac, dar aproape în mod permanent, aceștia sunt expuși la aerul din spațiile interioare școlii. Din acest motiv, condiția aerului nu ar trebui să fie un subiect de neglijat.
Ce respiră elevii?
Poluarea aerului a fost dintotdeauna o preocupare universală ce necesită atenție și soluții eficiente pentru reducerea ei. În ultimii câțiva ani, un număr tot mai mare de dovezi științifice indică faptul că aerul din interiorul clădirilor poate fi mult mai intens poluat decât aerul exterior, chiar și în cele mai mari și industrializate orașe.
Studiile EPA (Agenția pentru Protecția Mediului din Statele Unite) privind expunerea oamenilor la poluanții din aer indică faptul că nivelurile de poluanți interiori pot fi de două până la cinci ori - și ocazional de peste 100 de ori - mai mari decât nivelurile în aer liber.
Următorul tabel cuprinde cele mai comune forme de poluare a aerului interior. Acestea pot varia, printre altele, în funcție de locația geografică a școlii, volumul de trafic auto, tipul de clădire și de utilizarea diverselor substanțe în activitățile educative.
Cum sunt afectați elevii?
Calitatea precară a aerului este o problemă ce vine cu numeroase efecte negative pentru elevi, însă este adesea trecută cu vederea în școli. Deoarece copiii respiră mai mult aer în raport cu greutatea lor corporală decât adulții, ei pot fi mai susceptibili la aceste efecte. Spectrul de urmări nocive în timp cuprinde, de la absenteismul aferent problemelor de sănătate, până la dificultăți de concentrare ce aduc scăderi de performanță:
Sănătate/absenteism:
- Elevii lipsesc des de la cursuri din cauza infecțiilor respiratorii, alergiilor și reacțiilor adverse de la expunerea la substanțele chimice utilizate în sălile de clasă. Controlul umidității în mediile școlare poate ajuta la reducerea afecțiunilor respiratorii și a bolilor legate de astm în rândul elevilor. Umiditatea clădirilor și mucegaiul sunt asociate cu o creștere de 30 - 50% a acestor probleme de sănătate;
- Urmările expunerii la aerul interior pot fi subtile și nu produc întotdeauna efecte asupra sănătății ușor de recunoscut. Simptomele includ dureri de cap, oboseală, dificultăți de respirație, congestie sinusală, tuse, strănut, amețeli, greață și iritații ale ochilor, nasului, gâtului și pielii;
- În Statele Unite, astmul și bolile legate de astm reprezintă cauza a peste 14 milioane de zile de școală ratate anual; Creșterea frecvenței și a volumului de ventilație a aerului din sălile de clasă și scăderea nivelurilor de dioxid de carbon din interior pot reduce absenteismul elevilor;
- Școlile care au nevoie de reparații structurale înregistrează rate anuale mai mari de abandon școlar și o prezență zilnică medie mai scăzută. Colaborarea cu lucrători de întreținere specializați este una dintre modalitățile de combatere a acestei probleme;
- Utilizarea sistemelor de încălzire, ventilație și de aer condiționat pentru a reduce excesul de umiditate poate ajuta la reducerea simptomelor respiratorii care afectează învățarea. Acestea includ respirație șuierătoare, tuse, presiune în piept și dificultăți de respirație.
Performanțe și concentrare:
- Un studiu din 2016 demonstrează că elevii expuși la niveluri ridicate de poluare a aerului înregistrează dezvoltări mai lente ale funcției cognitive decât elevii din zonele cu poluare scăzută a aerului. Mai mult, nivelurile mai ridicate de dioxid de carbon, împreună cu ventilația interioară deficitară determină pierderea concentrării în timpul orelor, îngreunând procesul de învățare al elevilor. Alți factori de mediu care pot face mai dificilă concentrarea copiilor includ temperatura anormală și nivelurile ridicate de particule din aer;
- Copiii care învață în sălile de clasă cu rate mai mari de ventilație a aerului exterior obțin scoruri mai mari la testele standardizate de matematică și citire. Unul dintre studiile americane arată că rezultatele la matematică a elevilor din clasa a cincea (în medie 2.286 de puncte) au crescut odată cu îmbunătățirea ventilației. Creșterea estimată a scorului a fost de 74 de puncte de la cea mai mică valoare a ventilației (0,9 litri pe secundă/persoană), până la rata minimă de ventilație recomandată (7,1 l/s pe secundă/persoană). O creștere suplimentară de 64 de puncte a fost raportată împreună cu scăderea temperaturii, variind de la cea mai mare temperatură, de 25°C, până la cea mai scăzută, de 20°C. De asemenea, au fost observate efecte de amploare similară pentru scorurile de lectură și știință.
Care sunt soluțiile?
Vestea bună este că îmbunătățirea calității aerului din școli nu este atât de inaccesibilă pe cât s-ar putea crede. Practicile de contracarare a aerului slab calitativ există, iar punerea lor în aplicare contribuie semnificativ la crearea unui mediu propice de învățare pentru elevi.
Vestea mai puțin bună este că deseori, atunci când se confruntă cu un buget anual restrâns, consiliile școlare și administratorii aleg să reducă nevoile de mentenanță în detrimentul programelor academice. Atunci când demersurile pentru a crea un mediu sănătos în școli nu sunt prioritare, învățarea și sănătatea copiilor pot avea de suferit.
Soluțiile pot varia, în primul rând, în funcție de eficiență și de costuri (vezi mai jos graficul). Pentru a maximiza schimbările pozitive asupra calității aerului, aplicarea măsurilor cele mai eficiente poate fi o strategie benefică pe termen lung.
- Deschiderea ferestrelor este activitatea cu zero costuri prin care aerul din școală este reîmprospătat. Totuși, dezavantajele includ lipsa filtrării aerului nou, care poate fi încărcat de poluanți din exterior și pierderile de căldură sau răcoare.
- Creșterea numărului de plante decorative în sălile de clasă este una dintre soluțiile benefice care nu necesită investiții financiare ridicate. Studiul NASA identifică speciile de plante care elimină eficient poluanții nocivi din aerul interior, printre care se numără Dracaena, Peace Lilies și Weeping Ficus.
- Înlocuirea tablelor negre (cu cretă) cu cele albe (cu markere)
Dacă este inhalat, praful de cretă poate fi deosebit de sufocant. Atunci când creta este folosită în mod regulat de către profesori și elevi, aerul din sala de clasă devine viciat și potențial periculos pentru cei care suferă de astm sau alergii. Concentrațiile mari de praf de cretă deteriorează calitatea aerului interior, iar aproximativ 15% dintre aceste particule observate sunt, din păcate, respirabile. - Etanșarea ferestrelor și a ușilor
Procesul de etanșare a golurilor din interiorul școlii, cum ar fi cele de la ferestre și din partea inferioară a ușilor, are rolul de a preveni evacuarea necontrolată a aerului. Acest tip de sigilare permite asigurarea unei cantități potrivite de ventilație pe tot parcursul anului. - Achiziționarea monitoarelor de calitate a aerului interior
Pentru a efectua teste inițiale pentru calitatea aerului, puteți achiziționa monitoare de calitate a aerului din interior care folosesc senzori pentru a măsura în mod activ particulele (PM), CO2, temperatura, umiditatea și alți factori care afectează calitatea aerului. - Utilizarea purificatoarelor de aer
Există multe tipuri de purificatoare de aer care elimină poluanții din aer în moduri diferite. Majoritatea purificatoarelor conțin filtre HEPA, care forțează aerul să curgă printr-o plasă fină, captând poluanții în timpul procesului. Este esențial ca purificatorul achiziționat să conțină aceste filtre speciale, deoarece ele combat particulele cele mai fine și îmbunătățesc masiv calitatea aerului din școală. Aceste particule microscopice pot irita plămânii și sunt deosebit de periculoase pentru cei care suferă de astm sau de alergii. - Apelarea la profesioniști pentru renovarea școlii
Dacă școala a fost construită înainte de 1990, este foarte probabil ca materialele de construcție care au fost folosite să conțină și să elibereze substanțe nocive precum plumbul, formaldehida, azbestul și radonul. Aceste substanțe chimice pot fi dificil de detectat, deoarece nu au un gust sau un miros distinct, dar pot fi absorbite cu ușurință în corpul uman. Consultarea un profesionist acreditat pentru a testa materialele de construcție a școlii este o soluție bună. Odată testate, materialele care nu corespund trebuie înlocuite prin diverse lucrări de renovare și finisare. - Instalarea sistemelor de ventilație cu recuperare de căldură
Pentru a scăpa definitiv de problema aerului slab calitativ din școli, cea mai potrivită soluție este instalarea recuperatoarelor eficiente de căldură. Atingerea nivelurilor adecvate de ventilație este foarte simplă și sigură cu ajutorul sistemelor Climtec cu dublu flux, deoarece:
- acestea asigură admisia permanentă a aerului proaspăt în interior, menținând un climat ideal;
- filtrul G3, de carbon sau cărbune activ captează particulele fine de praf, fum grosier și polen care pot fi inspirate de elevi odată ajunse în sălile de clasă;
- nu afectează temperatura din interior, deoarece aerul de alimentare este ajustat prin încălzire sau răcire, în funcție de nevoie;
- sunt create pentru spații de la 8 m² până la 100 m², potrivite atât pentru sălile de clase, cât și pentru cele de sport; este ușor și rapid de instalat;
- consumă mai puțină energie electrică decât un bec economic;
- reglează umiditatea și, implicit, condensul care formează igrasie și mucegai;
- oferă eficiență la cel mai avantajos preț.